Politica

QUANDO ORTIGIA SI CHIAMAVA ANCORA “SARAUSA” A POPOLAZIONE JERA RI CIRCA 55.000 PIRSUNI

“Appartengo alla generazione nata nel 40 in coincidenza dell’entrata in guerra dell’Italia a fianco della Germania e da bambino vissi i bombardamenti delle lunghe notti del ’43 e, quindi, il mio parlare e il mio pensare sono frutto dell’appartenenza a quest’epoca con le consequenziali influenze linguistiche. Gran parte di ciò che appresi, vissuto, sognato, pensato o realizzato è esplicitato nelle sculture o qui trascritto”. Con questo incipit Antonio Randazzo ha presentato il suo libro in dialetto siracusano Cumeddia Sarausana (I cunti ro nannu). Una vera e propria chiccha, una delle molte di Randazzo nella sua vita di artista poliedrico dedicata alla nostra città. Ne pubblicheremo ampi stralci oggi e nelle prossime settimane.

Forsi chiddhu ca stagghiu scrivennu nunn’havi né testa né peri, nu’ m’interessa, iù ci provu ‘u stissu picchì vogghiu riri ‘a mia.

Sacciu ca c’è diffirenza ri sustanza ie ‘nta sustanza, ma iù ihagghiu chiù frecci ‘nta

l’arcu, privilegiu ri nasciri ‘nto rumila.

Pa virità, qualchi sumigghianza co rucentu c’è puru ca passaru ottucent’anni, stissi

peni rivutati.

Iddhu scrissi ri celu, ‘mmaginannisi ri truvalli tutti dha patti, iù ri passatu ie prisen-

ti ”n terra, picchì pa maggior patti sunu ccà.

Tuttu rui ‘n volgari.

Iddhu Divinu, iù parularu stravaganti ie ‘ntriganti, cu’e stissi difficoltà, pinna, carta

ie nenti iautru.

Iddhu vulò iautu, iù a menza altezza ie peri ‘n terra, nu’ tantu pi fari beni all’autri,

ma pi cumunicari, scaricannini ‘i pisa accumulati ie chiaru ‘nta cuscenza, ca ognunu a

dari chiddhu ca jhavi.

Se unu jhavi picca ie runa, n’è megghiu di cu jhavi assai ie runa picca?

Rissunu chiddhi ca ni sapevunu tanti, ca ognunu runa chiddhu ca jhavi.

Se ‘nta ‘utti c’è vinu bonu, runa vinu bonu, se c’è fitinzia, runa fitinzia.

Quannu ‘u divinu pigghiò ‘a botta, scrissi di jessiri ” ‘nto menzu ro caminu ra so

vita”, picchì pinsava ca chissa, fineva a sittant’anni.

Comu ‘nto frattempu hana jutu ‘i cosi, mischinu si truvassi ‘n difficultà ie nu’ ci

abbastassi né catta, né giruni, se avissa scriviri ora.

Minchia! Iù ‘nta ‘stu mumemtu stagghiu scennu pazzu!

Chi mi sta capitannu?

Fu a botta ri latti ri nnicu, o sunu ‘arterii stritti?

Mentri pigghiai ‘na stotta, mi passi ri sintìri ‘n coppu ‘n testa, comu ‘a sbattuta dopu

‘na caruta ri naca.

O fu ‘a zicca ca mi muzzicò?

A mmia a cinquantott’anni mi sta succirennu cocchi cosa.

Possibili ca mi pari ora ri jessiri ” ‘nto menzu ro caminu ra ma vita”?

Si, mi sentu giovani, anzi picciriddhu, pò ghiessiri?

Veru ca vita s’allungatu, meritu re pinsioni, vitamini, iautri catenni, ‘u viagra, ar-

rivatu ccà ‘i straforu, ca iù nu’ pigghiu ie nu’ canusciu, o fu ‘n coppu ‘i suli?

O ‘a frevi fotti c’haja avutu?

O foru i durici fleboclisi co cortisoni ie l’antibiotici, ca mi ficiunu o spitali pi causa

ra zicca?

‘Nsumma m’ambriacai completamenti, megghiu ca scrivu chiddhu ca mi capitò,

dopu, forsi iù stissu, o coccarunu, mi può spiegari ‘sta cosa ca mi stà capitannu.

Intantu mi prisentu, sugnu piritu-ninu, a Vostra completa disposizioni.

I fatti ca stagghiu cuntannu, ‘ncuminciarunu cocchi ghionnu fa, ri matina, mentri

ni pigghiavumu ‘u cafè o bar cu piritu-tinu, n’amicu vicinu ri casa.

Riscurrennu su comu và oggi ‘a vita, iddhu mi rissi: ” ‘u viri chi dannu po fari

‘n’omunu quannu usa bonu ‘u ciriveddu iè penza”!

Cu piritu-tinu ni viremu quasi ogni ghionnu ‘nto mo garaci.

Jhavi divessu tempu ca lassai ‘u travagghiu ie mi godo ‘a pinsioni scuppennu pi

dilettu ‘u lignu, fantasticannu ie riflittennu supira chiddhu ca mi passa ‘ntonnu.

Se nu’ facissi chissu sicuramente murissi.

Comu putissi campari senza fari nenti?

‘Nte sculturi, se r’accussì si ponu chiamari, c’è tuttu chiddhu ca penzu, sacciu ie

passai ‘nta vita.

‘N pocu pi schezzu, ‘n pocu pi sfuttiri a tutti chiddhi ca si sentunu autorizzati a

pistari ‘a dignità ri l’autri, discriminannu cu nunn’ avuto a possibilità ri farisi ‘na vita,

‘nto garaci ci misi ‘na tabella c’ ‘a scritta: “circolo virtuale terroni universali”

l’orgoglio di esserlo, è aperta la discussione.

‘Sta cosa fa rririri tutti, amici, canuscenti ie passanti.

Nu’ jé ‘na vera associazioni ie nunn’esisti ‘n veru statutu, nu’ ci sunu scritti, tessiri,

recinti o barrieri ideologichi.

Jé n’aggregazioni r’idei, ‘n postu apettu a tutti unni cu voli trasi senza limitazioni.

Si riscurri ri tuttu ie ro cuntrariu, ie cu jégghè pò diri ‘a sua scaricannisi ‘u stomucu

po schifu ca senti pi comu vanu ‘i cosi ‘nto munnu.

Jé quasi comu jri ‘nto psicologu senza ca ca ci nné.

Tuttu jè opinabili ie nu’ ci sunu punti fermi.

Nunn’avemu pila ‘nto stomucu picchì semu libiri ie nunn’avemu compromessi cu

nuddhu, comu riri, nunn’avennu schelitri ‘nt’armadiu.

Pi tutta ‘a matinata sa vo na fimmatu a parrari tanti pissuni, ‘na pocu sa vo na misu

a riscurriri ri piritu-patanu, iautri ri piritu-brurinu, ri piritu-ralemu e, ri

piritu bettinu.

piritu-salvinu, sennu giunnalista, a vo parratu ri arti ie ri cultura, mentri

piritu-penzinu, a vo parratu ra nicissità ri cangiari ‘u munnu, rannini reuli giu-

sti pi riscupriri valuri veri, iddhu jè ri l’Umbria, ma penza ie ragiuna in siculu.

Puru ‘u parrinu, piritu-carlettu, a vo rittu ‘a sua supira ‘o Spiritu Criaturi.

A riscussioni a va statu sbambanti pi tuttu ‘u tempu ‘nta ‘ssa junnata ri sciroccu

arraggiatu sarausanu.

‘Ssa matina, prima ri scinniri ra casa, ‘nta televisioni, a vo ‘ntisu parrari r’America

ie ri chiddhu ca stà succirennu ‘nto munnu.

Nenti ri novu sutta ‘o suli, ‘u soddu ri quant’avi ca ‘u ‘mmintaru jé ‘u novu Diu.

‘Nto pomeriggio, p’arrilassarimi, a peri, senza ‘na meta precisa, mi fici ‘na

caminata.

Riciunu ca ritunnari ‘nte posti unni nascisti jé emozionanti.

Jé veru, ma mi pigghiò ‘na tristizza ‘nto riviriri ‘i palazzi menzi sturrubbati, ‘i strati

vacanti senza ‘u vuciari re picciriddhi ie senza, fossi nu’ troppu beddhi, ‘mmarazzi sti-

nuti o suli ‘nte finestri o ‘nte mura re casi.

Quanti rioddi!

Mi vinni ‘nu brividu ‘nta schina e mi ‘ntisi ‘i canni arrizzari quannu arrivai ‘nta

strata unni stesi finu a vint’anni.

A via Gargallo re mei tempi iera assai popolata e tra i chiù operosi ie attivi ra città.

‘Nto tempu ci abitarunu i famigghi: Farina, Nobile, Leone, Scariolo, Vella, Formosa,

Rosano, Monterosso, Politi, Sinatra, Romeo, Trapanese, Piccione, Puzzo, Rametta,

Santuccio, Romano, Giacchi, Fortuna, Perez, due o tre famiglie, Vinci, Mazzarella, Mu-

danò, Chiaramonte, Miraglia, Capodieci, Galizia, Aliffi, Gazzè, Cutrufo, ranna Lalla

a levatrice, Scapellato ‘u vabberi, Genovese ca copisteria, ‘na tipografia e tanti iautri

famigghi ie artigiani, comu a sigaria di Romano, a fallignameria ri Piccione, ebani-

sti comu Carrubba, Antoci, Disco, Nardone ca faceva i seggi, scappari, custureri, sarte,

ricamatrici ie u negoziu ri mobili ri Fazzina. ‘N tabacchinu, ‘na cantina, ‘na putia ri

generi alimentari, a Formosa, ranna Rusidda-ligumi e varii.

Quando Ortigia si chiamava ancora “Sarausa” a popolazione, pi chiddhu ca m’ar-

rioddu, jera ri circa 55.000 pirsuni, cani ie ghiatti compresi, esclusi i succi ri muragghia,

e i pappapani ca vulenti o nulenti avò maffari i cunti, chiddhi ca stavumu a pianterrenu.

I Jatti i ‘ddhivaumu, no p’amuri, ma p’addifinnirini re succi.

‘U nnummuru r’abitanti, nu gnè datu storico, ma chiddhu ca sinteva riri ri picci-

riddhu.

 Ricemu sempri ca a nostra città iera pulita comu ‘na bombonera, ma jè vero sulu

se pinzamu a piazza Pancali, corso Matteotti (già vìa del Littorio), piazza Duomo, piaz-

za Archimede, via Roma, via Maestranza e a Marina. Comu si putissi scuddari ‘u fetu ra munnizza ammunziddata ‘nte “bastioni spa-

gnoli”, forte San Giovannello”, lungomari tra “u Talìu”, a marinedda, ‘n facci a casa cu

n’ occhiu (ex carcere), “a Santa Cruci”, vicinu all’Orsoline ra Masciarrò (Mastrarua),

prima via Gelone, oggi Via Veneto.

Antonio Randazzo

1 – continua